ProSport continuă azi serialul despre cele mai spectaculoase finale din istoria Cupei României cu celebrul Dinamo – Steaua 6-4 din primăvara lui 1990. În acel meci s-a înscris recordul de goluri în ultimul act al competiției, dar mai ales s-au înfruntat cele mai puternice formații din istoria fotbalului nostru: o semifinalistă a Cupei Cupelor în acel sezon (Dinamo) și o finalistă a Cupei Campionilor în sezonul precedent (Steaua). A fost cântecul de lebădă pentru două trupe de legendă care, peste doar câteva săptămâni, aveau să se risipească în cele patru colțuri ale Europei.
Pe 2 mai 1990, gazonul bătrânului „23 August” era călcat de o garnitură dinamovistă de cinci stele. Nu lipseau Stelea, Andone, Rednic, Klein, Sabău, Mateuț și Răducioiu. Steaua avea ceva probleme de lot. Lipseau Lung, Hagi și Dan Petrescu, dar chiar și așa Iordănescu îi avea la dispoziție pe Ilie Dumitrescu, Rotariu, Lăcătuș, Balint și Ungureanu.
A fost un meci halucinant, în care Dinamo a pornit ca o furtună (a avut la un moment dat 5-1), iar Steaua a revenit spectaculos. Roș-albii s-au impus în final cu 6-4, iar Răducioiu, autorul a trei goluri, a fost declarat omul partidei. În acel sezon, nimeni n-ar fi putut opri iureșul dinamoviștilor, care și-au adjudecat eventul. Steaua a pierdut campionatul la o diferență de doar un punct față de Dinamo, după ce câștigase ultimele cinci titluri. A fost, totodată, și primul mare succes înregistrat de Mircea Lucescu în cariera sa de antrenor principal.
„Am avut mulți accidentați” Ilie Dumitrescu își amintește acum, după 20 de ani, cu zâmbetul pe buze de acea finală, găsind și o explicație pentru dezastru: „A fost anul dinamoviștilor. Am avut mulți accidentați… Am simțit lipsa lui Hagi, Lung, Petrescu. Iordănescu a făcut improvizații. S-a jucat cu Negrău fundaș, deși el era atacant. La Dinamo erau Răducioiu, Sabău, Klein, Rednic, Andone… Echipa lor, formată de Mircea Lucescu, ajunsese la maturitate. A fost ultima mare echipă Dinamo. Altfel ar fi stat lucrurile dacă ar fi jucat Hagi”. „Dinamo era o combinată excelentă” În tabăra cealaltă, culorile amintirilor sunt mai vii. Neluțu Sabău, actualul antrenor al Timișoarei, era pe vremea aceea un tânăr pe care mâna lui Mircea Lucescu îl transformase într-un fotbalist de excepție. „Echipa era în formă, mulți dintre jucători aveau meciuri în picioare la națională. Dinamo era o combinată excelentă între cei cu experiență, cum erau Mateuț și Rednic, și tineri ca mine, Răducioiu, Lupescu, Lupu… Echipa a fost construită în trei ani de nea Mircea (n.r. – Mircea Lucescu) și s-au văzut rezultatele. Lucescu n-a fost contestat, a avut multă liniște. Totul s-a făcut cu răbdare, nu pe fugă”, povestește „Moțul”. Sabău spune că niciun conducător de la Dinamo nu a îndrăznit să-l preseze pe Lucescu: „Era echilibru, nu se băga nimeni peste nea Mircea. Nu exista așa ceva atunci! Nu era ideea de acum: îl băgăm pe ăla să joace. Era o susținere totală din partea conducerii”.
„Deși am învins, eram supărați” Sabău are nostalgia acelei perioade, fiindcă „atunci se juca fotbal adevărat”, în vreme ce acum „nu mai sunt centre de copii și juniori și s-a pierdut nivelul de joc”. Bogdan Stelea, portarul de atunci al roș-albilor, ar fi vrut să învingă Steaua la o diferență mult mai mare: „Puteam să-i batem și mai rău, dar ne-am relaxat la 5-1. Nu mă așteptam ca diferența să fie atât de mare, dar Steaua a jucat atunci fără Iovan, Petrescu, Hagi, Lung. Câștigasem eventul, dar, deși am învins, eram supărați după meci că nu i-am bătut mai tare. După Revoluție, mulți dintre noi au plecat la echipe din străinătate și Dinamo s-a destrămat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER